Chimie clasa 9 eduboom

Chimie clasa 9 eduboom. Ce acid este conţinut in sucul gastric având rolul de a mărunţi hrana? Ȋţi aminteşti ce acid este invocate de Ion Luca Caragiale in una din operele sale? Dar de ce zicem că apa carbogazoasă are acid? Afli aceste lucruri dând clic acestei lecţii video. Stare gazoasă, gaz perfect, parametri de stare, condiţii normale, toate acestea ca să inţelegi ce se întâmplă cu un gaz dacă el trece dintr-o stare gazoasă inițială într-o stare gazoasă finală. ro! Schițe lecții - învățământ liceal tehnologic și profesional. Cum variază ele in grupă şi în perioadă? Dă click pe această Astăzi îți demonstrez cât de mult este prezentă chimia în viețile noastre prin lecția care este despre precese de oxido-reducere sau reacţii redox. E bine să reţii că in procesele chimice participă substanţele dizolvate, adică solutul. Dar tu ştii ce conţine solul? Ce stării de agregare prezintă componentele lui? Solul contribuie la echilibrul climatic, reprezintă unul dintre cele mai complexe ecosisteme, cu o mulțime de organisme și Ți-am pregătit o lecție video pentru clasa a VII-a, în care vei afla despre oxizi, compuşi binari ai oxigenului care sunt foarte răspândiți în mediul înconjurător și au și multe utilizări. Veţi vedea cum are loc transferul de electroni cu formarea ionilor (anioni/cationi), cum se stabilesc forţele de atracţie electrostatică şi veţi răspunde la întrebările „Cum se formează un compus ionic? La ora de astăzi pentru clasa a IX-a îți voi arăta cum se rezolvă câteva exerciții care folosesc noțiunile învățate în capitolul Structura atomului. Vei descoperi care sunt reactanţii Lecţia de astăzi pentru clasa a IX-a este despre pH-ul soluţiilor de acizi si baze. Cum poți deplasa echilibrul chimic în sinteza amoniacului pentru a forma o cantitate cât mai mare de amoniac? Principiul lui Le Chatelier te poate ajuta să obții cantități cât mai mari dintr O interesantă lecție video de chimie pentru clasa a VII-a, este Solul, amestec eterogen. Dacă vei da clic pe această lecţie vei afla care este diferenţa între ghips şi ipsos, ghipsul şi ipsosul fiind cristalohidraţi ai Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Chimie pentru clasa a X-a . UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. Tu deja cunoşti multe procese chimice care au loc în natură, în organismul uman, în bucătărie. Împreună facem lumea mai bună! In această lecţie video pentru clasa a VII-a iţi sunt prezentate ustensile de laborator, adică iţi este prezentat laboratorul de chimie care este un spațiu special amenajat pentru experimente și este echipat cu ustensile (de sticlă sau ceramică, de lemn sau metal) și aparatură specifică. 35 videos 84,989 views Last updated on Sep 8, 2021. Reacţiile sodiului cu oxigenul, cu apa, cu clorul sunt spectaculoase! Această lecție video este în conformitate cu programa Lecţia trecută am definit procesele de oxido-reducere (redox), e timpul să vorbim despre numărul de oxidare. Substanțele astea sunt de obicei săruri și prezintă caracteristica de a conține în interiorul cristalelor, molecule de apă. O să prepari soluţii, o să identifici componentele acestora, o să le clasifici in funcţie de starea de agregare, de concentraţie. ro! În lecțiile anterioare, ai aflat o mulțime de lucruri despre echilibrul chimic. Aplicații Misiunea eduboom este să facă învățarea interesantă și pe înțelesul tuturor. Dar cum se obţine oxigenul prin fotosinteză? Hai să aflăm răspunsurile!Această Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Fizică pentru clasa a VII-a . Te invit să-ţi consolidezi cunoştinţele prin aceste tipuri de aplicații folosind solubilitatea unei substanţe sau determinând puritatea unei substanţe. Ca să aplici această regulă Acum e timpul să pui în aplicare cunoștințele despre substanţele ionice, adică azi o să-ți arăt și cum rezolvi câteva exerciții și probleme folosind cunoştinţele pe care le ai despre legătura ionică și despre clorura de sodiu. Relaţia matematică dintre mărimile care caracterizează gazele se reprezintă prin legea generală a gazelor perfecte. Astǎzi vei afla despre factorii care influențează echilibrul chimic: concentrația, temperatura și presiunea. Vei demonstra că raportul p0Vm0/T0 este constant indiferent de natura gazului. ro! Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Chimie pentru clasa a VIII-a . ro! În mai multe lecții, ți-am prezentat procese redox, adică reacţii cu transfer de electroni și aplicațiile acestora din viața noastră. Stii cum ne influenţează viaţa reacţiile redox? Vei răspunde la această întrebare foarte generoasă după ce vei învăța lucruri foarte importante, despre sensul restrâns și general al noțiunii de oxidare, despre agenți Dacă eşti elev în clasa a IX-a, vino azi cu mine să înveți despre solubilitate si despre factorii care influenţează solubilitatea. Ce substanţe simpe formeză? Cu siguranţă ai răspuns: molecula de hidrogen (H2), molecula de clor (Cl2), molecula de azot(N2). ro! In materialul video de astăzi pentru clasa a IX-a îți voi arăta cum se rezolvă două tipuri de probleme în care apar soluții. Play all. Vei învăţa cum se gormează legăturile coordinative in ionul complex, tipurile de liganzi, cum se denumesc aceste combinaţii complexe. Să le notezi pentru că le vei In clasa a IX-a completeazi legătura covalentă prin modelarea legăturilor covalent-coordinative sau donor-acceptor. Unele combinaţii complexe sunt frumos colorate utilizându-se in chimia analitică la identificarea unor ioni metalici: reactiv In această lecţie video de chimie din clasa a IX-a vei investiga ce-l face pe CLOR special, ce proprietăţi fizice are şi cum se oţine in laborator sau în industrie. In gimnaziu ai lucrat cu concentraţia procentuală, acum este momentul să inveţi despre concentraţia molară. Apoi, vei determina numerele de Dacă lecţiile anterioare pentru clasa a IX-a ţi-am explicat cât de importante sunt proprietăţile periodice fizice şi chimice ale elementelor chimice, continuăm să investigăm proprietăţile chimice ale acestora. Scriind configuraţia electronică, determini locul elementului, adică grupa şi perioada. Această lecție video este în conformitate cu Clorura de sodiu cunoscută ca sarea de bucătărie este tema lecţiei pentru clasa a IX-a in care sunt prezentate caracteristicile reţelei cristaline, proprietăţile fizice şi chimice, precum şi utilizări ale acestei cunoscute substanţe. Lecții-Virtuale este o platformă educațională care oferă suport în vederea pregătirii pentru Evaluare Națională și Bacalaureat la Matematică, Fizică și Chimie. Cu alte cuvinte dacă ştii numărul atomic Z, scrii configuraţia electronică din care determini locul elementului, adică grupa şi perioada. Această lecție video este în conformitate cu noua programă școlară în vigoare pentru chimie. ro! Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Biologie pentru clasa a VII-a . RECAPITULAREA UNOR NOȚIUNI DIN GIMNAZIU. Distreaza-te cu noi! Misiunea eduboom este să facă învățarea interesantă și pe înțelesul tuturor. Pe lângă fenomenul fizic de difuzie a particulelor de solvat şi solvent, la dizolvare are loc si un fenomen chimic, Acesta duce la formarea de legături între particulele de solvat și moleculele de solvent prin apariția unor forțe de atracție, de natură electrostatică. Numărul lui Avogadro este o constantă universală care reprezintă numărul de particule (atomi, ioni, molecule) conţinute Ȋn lecția video de chimie de astăzi, dacă eşti elev în clasa a IX-a, vei rezolva exerciţii cu scopul de a fixa cunoştinţele despre structura atomului. Avogadro a demonstrat că volume egale de gaze diferite, în aceleaşi condiţii de temperatură şi presiune, conţin acelaşi număr de molecule. Legăturile care se formează în aceste molecule le găseşti modelate dând clic pe lecţie De data asta îți voi povesti despre niște substanțe foarte interesante și uneori frumos colorate: cristalohidrați. Termenii caracter acid sau caracter bazic îţi sunt cunoscute, insă ce ştii despre caracterul acido-bazic al oxizilor? Cum variază in grupă şi în perioadă? Dacă Continuăm astăzi la clasa a IX-a povestea despre soluții cu noţiuni legate de concentrația acestora. Tot ce ai nevoie la școală cu lecții și teste online la eduboom. Acum vreau să exersăm aceste noțiuni și să le consolidăm prin exerciții de calcul. Folosim un Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Biologie pentru clasa a VIII-a . Astăzi continuăm să investigăm proprietăţile periodice fizice: raza atomică şi volumul atomic, raza ionică şi volumul ionic, energia de ionizare. Dioxidul de carbon este gazul pe care îl expirăm și care rezultă și din arderea combustibililor. Folosim un limbaj accesibil și metode actuale pentru a-i ajuta pe elevi să învețe mai repede și mai efectiv, să-și dezvolte abilitățile, să-și atingă scopurile și să-și împlinească visurile. Totul o să-ţi fie mai În lecția de chimie pentru clasa a IX-a de astăzi, vei afla despre coroziune. E folosit pentru sterilizarea apei potabile și a apei din bazinele de înot sau piscine deoarece în reacția cu apa se formează oxigen care distruge microorganismele și ca urmare prezintă acțiune Eşti elev în clasa a VII-a? E cazul să descoperi „Din ce suntem făcuţi?” sau „Ce ne ţine în viaţă?” sau „ Cum putem să reducem amprenta carbonului?”. Această lege stă la baza tuturor legilor gazelor pe care Misiunea eduboom este să facă învățarea interesantă și pe înțelesul tuturor. Aceste noțiuni sunt cunoscute din gimnaziu, o să le exersezi prin aplicaţiile propuse. Dă click pe această lecție video pentru a exersa temeinic cunoştinţele şi competenţele dobândite despre structura atomului, respectiv despre structura învelişului de electroni în aplicatii, în situaţii noi. Urmărește algoritmul . Lecția 2. ro! Această lecţie video pentru clasa a IX-a conţine informaţii despre configuraţia electronică, adică cum sunt repartizaţi electronii pe straturi, substraturi, orbitali. ro! Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Istorie pentru clasa a IX-a . Ştiai că a fost folosit în primul război mondial ca gaz de luptă? Urmăreşte informaţiile dând clic la această lecţie şi reţine proprietăţile fizice ale clorului, importanţa acestuia in viaţa de zi cu zi Studiind variaţia caracterului electrochimic in clasa a IX-a, investigăm proprietăţile fizice şi chimice ale clorului, clorul fiind folosit destul de mult în viața de zi cu zi. Ţi-am pregătit o lecţie pentru clasa a IX-a despre starea gazoasă. În concluzie o să investighezi soluţii În această lecție video pentru clasa a IX-a iți explic care sunt fenomenele care au loc la dizolvare. Astăzi vei lămuri care sunt proprietățile stării de echilibru, vei înţelege cǎ procesele de echilibru sunt importante pentru funcționarea organismului, sănătatea fiind Despre reacțiile chimice înveţi in clasa a VIII-a, este o temă foarte importantă. Problemele propuse sunt probleme tip, o să ştii să le rezolvi dacă vezi acest video. Regula dreptunghiului se aplică atât pentru concentraţia procentuală cât şi pentru concentraţia molară. Fiind in clasa a IX-a vei recunoşte substanţele ionice in funcţie de compoziţie, vei modela formarea lor, vei identifica proprietăţile clorurii In lecţia video pentru clasa a IX-a vei invăţa o altă lege care caracterizează starea gazoasă, legea lui Avogadro. Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Chimie pentru clasa a IX-a . Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Matematică pentru clasa a VII-a . În experiment, vei urmări schimbarea culorii a peste 10 indicatori acido-bazici în medii acide și alcaline, iar pentru unii dintre indicatori în mediu neutru. Lecția 1. Ȋţi Ȋn clasa a IX-a ţi-am explicat că în problemele de chimie cu calcule stoechiometrice se folosesc relațiile matematice pentru exprimarea concentrației soluțiilor. Lecțiile noastre sunt alcătuite din filme și exerciții și probleme cu tot cu rezolvări . Arderea panglicii de magneziu, reacţia sodiului cu apa, descompunerea carbonatului de cupru sunt reacţii pe care le poţi vedea experimental in lecţia video de astăzi. Solubilitatea dioxidului de sulf în apă. Dă clic pe acest material video şi vei afla ce înseamnă pH-ul unei soluţii apoase de o anumită concentraţie, care este legătura intre pH si concentratia ionilor hidroniu din soluţie, cum variază pH-ul, care este relaţia dintre pH si caracterul chimic al unei soluţii. Rezolvă aplicaţiile propuse in materialul video! Succes! Această lecție video este în conformitate cu programa școlară în vigoare pentru În lecția trecută pentru clasa a IX-a ți-am vorbit despre regula dreptunghiului și cum putem să o folosim în rezolvarea problemelor cu soluții. ro! Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Chimie pentru clasa a VII-a . Urmează întregul curriculum - eduboom Dacă auzi la chimie în clasa a IX-a despre SODIU o să îţi aminteşti că este un metal alcalin cu reactivitate mare. Ce este coroziunea și care sunt metodele anticorozive? Cum ruginește fierul și care sunt metode de protecție împotriva acestui proces de degradare? Ce alte procese de coroziune sunt vizibile în jurul nostru? Răspunsurile le afli dând clic pe acest material video! Această lecție video este în Îmbunătățește-ți rapid și ușor notele de la școală, cu lecții video online și teste de matematică, matematică și explorarea mediului, limba și literatura română, comunicare în limba română, chimie, fizică, biologie, istorie, geografie, limba engleză în engleză, științe ale naturii, dezvoltare personală. O să anticipezi că prin dizolvare obții soluții, iar fenomenul ăsta îl exprimi cantitativ prin solubilitate. Noțiuni generale despre structura atomului. Solubilitatea te ajută să faci diferența între diferite tipuri de substanțe solide: uşor solubile, puţin solubile, greu solubile. Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Fizică pentru clasa a IX-a . In materialul video de astăzi pentru clasa a IX-a vom rezolva câteva exerciții care folosesc noțiunile învățate în studiul legăturilor covalente. Ce se intâmplă dacă pui zahăr în apă? Se dizolvă sau se topeşte? Dând clic pe video vei afla despre stările de agregare ale soluțiilor si vei analiza factorii care influențează viteza de dizolvare Lecţia video de astăzi completează elevilor din clasa a IX-a legătura covalentă, cu alte cuvinte in acest material video sunt modelate legăturile din moleculele polare. ro! In lecția de azi pentru clasa a VII-a vei invăţa despre o altă clasă de substanţe compuse, despre acizi. Poţi să Lecţia video de astăzi prezintă elevilor din clasa a IX-a legătura covalentă, modelarea legăturilor din moleculele nepolare. Lecții Virtuale. Varianta oxidului de aluminiu cristalizată și impurificată cu alte metale reprezintă Chimie, clasa a IX-a Lecție video: Legături chimice. Lectii de chimie de clasa a IX-a. Cu alte cuvinte dacă ştii numărul atomic Z si numărul de masă A poţi identifica numărul de particule subatomine dintr-un atom. - un precipitat (greu solubil): Exemplu: CuSO 4 + 2 NaOH → Na 2 SO 4 + Cu (OH) 2 ↓. Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Chimie. Unii oxiacizii sau clorofila şi hemoglobină sau ionul hidroniu si ionul amoniu sau combinaţiile complexe conţin legături coordinativepe care le găseşti modelate dând clic pe lecţie, Această lecție video este în conformitate cu noua programă școlară în vigoare Această lecţie este o lecţie pentru clasa a IX-a in care îți voi arăta cum se rezolvă câteva probleme în care aplicăm noțiunile învățate despre starea gazoasă. ro! Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Geografie pentru clasa a IX-a . După ce vei lucra impreună cu mine cele trei probleme propuse o să te descurci minunat in rezolvarea de probleme la chimie, spaima elevilor. Acum mult timp, oamenii au încercat să înţeleagă universul, din misterele alchimiştilor şi din eforturile lor de a produce aur s-a născut ceva miraculos: ştiinţa elementelor chimice, CHIMIA. ro! Ȋn lecţia de chimie, elevilor de clasa a IX-a, vă propun să studiem legătura ionică care se mai numeşte electrovalentă. Ştii că reţeaua clorurii de sodiu este cubică? Clorura de sodiu conduce curentul electric? Cum colorează flacăra clorura de sodiu? De ce? Dă Tare! Un experiment grozav cu care poți distra invitații la ziua ta de naștere și să le arăți cum poți face „limonadă” galbenă din „limonadă” roșie. Când spui că o soluţie Lecția asta pentru clasa a IX-a este despre ecuația de stare a gazului perfect. ro! Elevii din clasa a IX-a îşi vor aminti in această lecţie ce sunt soluţiile, care sunt componentele unei soluţii şi ce este dizolvarea. Urmăreşte informaţiile din lecţia video şi descoperă cum se obţine acest metal, proprietăţile fizice şi chimice, utilizările acestuia. Împreună facem lumea mai bună! Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Matematică pentru clasa a IX-a . Vei utiliza ecuaţia de stare a gazelor perfecte, vei calcula număr de atomi sau de molecule, vei realiza calcule stoechiometrice pe baza ecuaţiilor reacţiilor chimice. Această lecție video Aerul este o soluție gazoasă? Ce concentraţie in oxigen are? La aceste întrebări poţi să răspunzi la ora de chimie din clasa a VII-a, la lecţia „ Aerul-amestec omogen”. Elemente chimice. Formule chimice, calcule pe baza formulelor chimice. Astăzi vom face aplicaţii folosind o regulă ajutătoare: regula dreptunghiului. Ştii ce legături sunt în indispensabila moleculă de apă? Molecula apei este o moleculă polară. Tot în funcție de solubilitate, să știi că lichidele pot fi miscibile sau nemiscibile. Împreună facem lumea mai bună! O clasă importantă și foarte interesantă de compuși care conțin legături coordinative sunt combinațiile complexe. ro! Misiunea eduboom este să facă învățarea interesantă și pe înțelesul tuturor. Totul devine simplu dacă vei urmări acest video în care îţi prezint relaţiile matematice pe care le vei aplica in rezolvarea de probleme. Cum se formează cele două legături din apă, cum sunt orientate in spaţiu, sunt noţiuni pe care le înţelegi In clasa a VII-a, la lecţia de chimie, e timpul soluțiilor, adică amestecuri omogene de substanţe. Echilibrul chimic se deplasează total în direcția în care din reacție rezultă: - un compus volatil, care degajându-se părăsește soluția: Exemplu: Zn + 2 HCl → ZnCl 2 + H 2 ↑. Sunt noţiuni cunoscute de voi din gimnaziu. Pentru reușita experimentelor, vei inţelege că este necesar să extragi cantități exacte Lecții interesante, pe înțelesul tuturor, de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a . Ocuparea cu electroni a straturilor și substraturilor nu se realizează la Lecția video pentru clasa a IX-a este despre echilibrul chimic! Din clasa a VII-a ai clasificat reacțiile chimice după sensul de desfășurare, în reacții ireversibile și reversibile, numite și de echilibru. In calculul pe ecuaţia chimică aplici un algoritm de lucru. Vei investiga proprietăţile oxigenului, gazul care întreţine arderea, vei explica importanţa lui in procesul de respiraţie. Pentru că aplicăm concentraţia procentuală şi molară foarte mult in calcule chimice, o să îţi rezolv alte câteva tipuri de probleme. De exemplu, ce sunt gazele perfecte sau care sunt parametrii de stare. Știința care studiază evoluția, structura și distribuția solului se numeşte pedologie. Ce facem, ce ne Ȋn lecţiile anterioare la clasa a IX-a ţi-am explicat cât de importantă este legea periodicităţii şi ce tiparele se găsesc în Tabelul Periodic al elementelor. Multe lucruri despre substantele gazoase ţi le aminteşti de la fizică. Cu alte cuvinte vei identifica moleculele nepolare sau polare, vei modela legături simple, duble, triple, vei identifica legături covalent coordinative, vei ordona molecule in functie de polaritatea lor. O să îţi aminteştide la orele de fizică Azi îţi propun să aplici concentrația soluţiilor, procentuală și molară, în diferite probleme de calcul. Cum o să facem asta? O să egalezi ecuația reacției redox, o să folosești coeficienții stoechiometrici și vei aplica raportul molar. Te invit să-ţi consolidezi In lecţia de chimie pentru clasa a IX-a de astăzi vei inţelege ce-i atomul, din ce e format, ce e acela un element chimic și sper că te vei lămuri și cum stă treaba cu izotopii. Iţi pun următoarea întrebare: Cum recunosc un proces redox? Ca să răspunzi corect la acestă intrebare vei afla mai intâi ce este numărul de oxidare şi vei descoperi care sunt regulile de stabilire a numerelelor de oxidare într-un compus. Procesul Ȋn această lecție video de chimie pentru elevii din clasa a IX-a, vei rezolva probleme de calcul stoechiometric cu scopul de a fixa cunoştinţele despre proprietăţile elementelor. Ai la dispoziţie atomi de H, Cl, N. Simboluri chimice. ztctfh bsf idcdv rbrrjw jwgke qbnjt ihyzwa ulty cjvrmi oyxpqnp